Tuesday, August 11, 2009

PNL: Ne opunem folosirii STS in procesul electoral


PNL se va opune "oricăror tentative de a îngrădi sau îngreuna exercitarea dreptului democratic fundamental a fi ales", şi cere Autorităţii Electorale Permanente să consulte toate forţele politice pentru modificarea Legii alegerilor prezidenţiale. Liberalii mai critică implicarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS) sau a oricărui serviciu de informaţii în procesul de monitorizare antifraudă a alegerilor prezidenţiale, propunere emisă de AEP şi susţinută deja de PDL

"PNL consideră că orice modificare a Legii alegerilor prezidenţiale trebuie să fie rezultatul unei dezbateri transparente, în care să fie implicate toate partidele politice. Este împotriva principiilor democratice ca o lege de asemenea importanţă să fie obiectul unor discuţii de culise în cadrul guvernului sau coaliţiei aflate la putere. Solicităm Autorităţii Electorale Permanente să consulte toate forţele politice cu privire la propunerile pe care le face", se arată într-un comunicat al PNL.Liberalii mai susţin că se vor opune "oricăror tentative de a îngrădi sau îngreuna exercitarea dreptului democratic fundamental a fi ales" cum ar fi folosirea logisticii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

"PNL se pronunţă ferm împotriva implicării în procesul electoral a STS sau oricărui serviciu special, sub orice pretext. O asemenea implicare este caracteristică statelor autoritariste, în care procesul electoral poate fi falsificat din reţea", mai susţin liberalii.Totuţi, PNL este de acord că noua lege trebuie "să prevadă garanţii ferme şi concrete împotriva votului multiplu, a turismului electoral pentru ca procesul electoral să fie unul corect, transparent şi echitabil, care să reflecte voinţa reală a electoratului". "În acest caz, PNL susţine introducerea de sancţiuni mai aspre împotriva oricăror forme de mită electorală sau de fraudare"

2 comments:

  1. Cu Crin Presedinte de republica este absolut cert ca se va incheia cu mizeriile legate de ascultari sau orice alte forme de urmarire ilegala a persoanelor.
    Asa cum il cunosc este singurul candidat care daca va castiga nu va face uz decat de metodele prevazute de lege pentru rezolvarea oricarei probleme ce-i va fi facuta cunoscuta.

    ReplyDelete
  2. @Vlad, impartasim acelasi punct de vedere

    ReplyDelete

  © Free Blogger Templates Columnus by Ourblogtemplates.com 2008

Back to TOP